Ingrediente: semințe de schinduf

Recomandari:

• abcese
• anemie
• anorexie
• astenie fizica si intelectuala
• cefalee
• cistite
• colesterol crescut
• colita
• colon iritabil
• diabet
• diaree
• dispepsii
• dizenterie
• fibrom uterin hemoragic
• hepatita acuta
• hipercolesterolemie
• hiperglicemie
• impotenta sexuala
• inflamatii ale ganglionilor limfatici
• inflamatii ale mucoasei bucale si vaginale
• obezitate
• reumatism poliarticular

Mod de utilizare:

Schinduful este un condiment foarte vechi, desi acum nu prea prea mai este utilizat in Europa occidentala; in Evul Mediu el era folosit ca planta medicinala si condiment. Exista documente care arata ca era utilizat si pentru capacitaea sa de a colora in galben
Se pare ca primii care l-au aclimatizat in partea de nord si de vest a Europei au fost calugarii benedictini, in secolul VII. Se pare ca era cultivat pe scara larga in gradinile lui Charlemagne (Carol cel Mare).

In ultima suta de ani utilizarile sale, mai ales cele alimentare, s-au diminuat, probabil din cauza lipsei de afinitate a europenilor pentru gustul amarui.
In tarile europene (dar si in cele africane si asiatice) mediteraneene, schinduful se cultiva acum mai mult ca planta furajera, sau ca ingrasamant verde.

Indienii il apreciau insa din cauza actiunii sale tonice si afrodisiace. Este utilizat destul de mult, atat semintele cat si frunzele, pe post de condiment. Mici cantitati de schinduf se regasesc in orice varinata de pudra de curry, indiferent daca este iute sau nu. Deasemenea, multe variante de “garam masala” folosesc si ele schinduf printre ingrediente.
Schinduful este popular si in sudul Indiei unde apare in amestecurile de condimente “sambaar-podi” (tamil) si “panch phoron” (bengalez). Este prezent si in amestecul georgian “khmeli-suneli”.

Frunzele de schinduf sunt folosite de indienii vegetarieni pentru a da un plus de gust si aroma preparatelor din legume.
Arabii foloseau schinduful ca leac impotriva caderii parului. Iranul, de pilda, are o indelungata traditie in utilizarea frunzelor de schinduf; cel mai cunoscut exemplu este “ghorme sabzi”, un sos gros, preparat din legume verzi, sau uscate (praz, ceapa, fasole), si ierburi diverse (schinduf, patrunjel, menta, frunze de coriandru, arpagic). Sosul capata gustul caracteristic prin adaugarea de limete uscate. “Khoreshte ghorme sabzi” este o mancare din carne de berbec gatit innabusit in acest sos aromat.
Schinduful era cunoscut si in Africa de nord si de est. Papirusuri vechi egiptene il mentioneaza ca fiind utilizat in procesul mumificarii. Amestecul de condimente etiopian traditional, “berbere”, contine si el mici cantitati de schinduf.
Semintele de schinduf sunt folosite industrial, pentru a da gust si aroma bomboanelor, inghetatei, gumei de mestecat si bauturilor racoritoare.

Raspandirea acestui condiment amarui ii poate surprinde pe occidentali, dar, din punct de vedere culinar, gustul amarui, care stimuleaza secretia sucurilor gastrice si digestia, este unul agreat in multe alte zone de pe glob.