Descriere:

Maghiranul (sau măghiranul) este originar din partea estică a Mediteranei dar este cultivat şi în Spania, Franţa şi Germania. Numele său provine din arabul marjamie – incomparabilul.

Maghiranul are un miros foarte intens şi  gust  condimentat, uşor iute şi foarte aromat. Aroma maghiranului combină note de pin cu accente citrice, rezultând un gust proaspăt.

Recomandari:

Cunoscut în Evul Mediu mai mult ca o plantă medicinală (în multe regiuni încă este apreciat exclusiv pentru calităţile sale terapeutice), de unde şi renumele de incomparabilul, maghiranul era folosit pentru tratarea majorităţii afecţiunilor interne, de la probleme digestive la tuberculoză. Uleiurile sale esenţiale stimulează digestia iar aroma sa specială îl face potrivit pentru mâncăruri grase, cu carne de gâscă sau raţă şi pentru aromele puternice de vânat.

Administrare:

În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc.

Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi.